“Lumina din Suflet” de Karyn Maria Taulescu

jesus_with_children

Imi amintesc cu nostalgie ca atunci cand eram copil bunica imi cumpara pantofi noi de Paste. De ce nu imi cumpara altceva si intotdeuna pantofi nu am inteles niciodata. Cum nu am inteles de ce trebuie sa fie sacrificati mieii, de ce trebuie sa fac una sau cealalta, doar pentru ca asa se face. Obiceiuri si superstitii care nu ne apropie deloc de natura divina a sarbatorii, ci din contra.

Toti sunt nervosi in preajma sarbatorilor pentru ca au nevoie de mai multi bani pentru cumparaturi, au nevoie de mai mult timp pentru a face curatenie, asta nu am inteles-o niciodata. Apoi in sfarsit vine seara de Inviere, marea majoritate ies sa ia „Lumina” pentru ca asa se face, apoi cand incepe slujba de Inviere raman un sfert sau poate chiar mai putin, restul pleaca sa doarma, sa manance sau la un club ceva. Vrem nu vrem bifam aceste obiceiuri si uitam ce inseamna de fapt Pastele.

Avem ocazia in fiecare zi sa il onoram si sa Il Inviem pe pe Iisus Hristos inauntrul nostru. Avem ocazia in fiecare moment sa fim impreuna unii cu ceilalti, sa ne bucuram de un pranz cu familia si prietenii si sa ne oferim daruri. Dar sufletul, aduce cineva aminte de el? Pe el il lasam deoparte, la toate sarbatorile mari, caci suntem atat de ocupati incat de noi nu mai avem timp. Si uitam, pana cand devenim tristi din nou, pana cand bucuria aparenta a indestularii se consuma, pana cand singura sanatatea se sacrifica pe sine pentru ca sufletul sa poata fi auzit.

Relatia ta cu sufletul este cea mai importanta de sarbatoarea Pastelui, restul chiar nu conteaza. Nici daca ai oua rosii sau ce pune pe masa. Cel mai indestulat este cel in care coboara Lumina Invierii. Cel in care se aprinde constiinta iubirii fiintei sale in unirea cu Dumnezeu.

Ce ar fi daca, in acest an cand mergi la Inviere si astepti „Lumina” sa canti „Hristos a Inviat!” impreuna cu sufletul tau. Sa aduci „lumina” acasa in suflet mai intai si apoi sa o porti pe cealalta cu tine in casa. Sa ai momentul tau cu Hristos impreuna in care sa-i marturisesti neputinta ta de a fi fericit cu adevarat pentru ca nu ai invat inca iubirea, fata de tine si fata de ceilalti. Sa-i marturisesti ca fiecare zi este pentru tine o binecuvantare de a fi impreuna cu totii, pentru ca intr-o buna zi „lumina Invierii” ne va aduce mai aproape pe toti, intr-un singur suflu divin al eliberarii depline. Cand in suflet este Lumina in cer este sarbatoare, iar toata suflarea miroase doar a flori de primavara!

You may also like...